Parohia "Sfintii Ciprian si Iustina", Bletchley, Milton Keynes

St Cyprian and Justina

Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşelăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântam ţie: Bucură-te, Sfinţite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Rugăciuni

Rugăciunile începătoare

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slava Ţie, Dumnezeul nostru, slava Ţie! (x3)

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti şi toate le împlinesti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată necurăţia şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi! (x3)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru Numele Tău.
Doamne miluieşte (x3). Slavă ... şi acum ... Amin.

Tatăl nostru, care eşti în ceruri sfinţească-se Numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbăveşte de cel viclean. Amin.

Doamne miluieşte (x12)

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, ca, nepricepându-ne de nici un răspuns, aceasta rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tai, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, ca întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum... Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Slavă... şi acum... Amin.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru! (3 închinăciuni)

După care se spun: Psalmul 50, Simbolul Credinţei

Top

Tatăl nostru

Tatăl nostru care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele Tău,
vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea spre fiinţă,
dă-ne-o nouă astăzi
şi ne iartă nouă greşelile noastre
precum iertăm şi noi greşiţilor noştri
şi nu ne duce pe noi în ispită
ci ne izbăveşte de cel viclean. Amin.

Top

Crezul (Simbolul Credinţei)

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt din Maria fecioara şi s-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarasi va să vină cu slavă, să judece vii şi mortii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să vie. Amin.

Top

Psalmul 50

1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Ca fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor cind vei judeca Tu.
6. Ca iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Ca iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spală-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Top

Rugăciunile dimineţii

(Sculându-ne din somn fără de lene şi trezindu-ne, să ne depărtam de aşternut şi îndată întorcându-ne cu faţa către răsărit, să ne închinăm de trei ori, cu mâna până la pământ, zicând :)
Rugăciunile începătoare...
+++

Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule, şi cântare îngerească strigăm Ţie, Puternice : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Slavă...
Din pat şi din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o luminează, inima şi buzele mele le deschide, ca să Te laud pe Tine, Preasfântă Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum...
Fără de veste Judecătorul va veni şi faptele fiecăruia se vor descoperi, ci cu frică să strigăm în miezul nopţii : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Doamne miluieşte (x12)
Slavă... Şi acum... Amin.

Din somn sculându-mă, mulţumescu-Ţi Ţie, Prea Sfântă Treime, că pentru multă bunătatea Ta şi pentru îndelunga Ta răbdare nu Te-ai mâniat pe mine leneşul şi păcătosul, nici nu m-ai pierdut cu fărădelegile mele; ci ai făcut iubire de oameni, după obicei, şi în deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să mânec şi sa slăvesc puterea Ta. Deci, acum, luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura ca să mă învăţ cuvintele Tale, sa înţeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ţi cânt în mărturisirea inimii şi sa laud Prea Sfânt numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Slava Ţie, Împărate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiască m-ai învrednicit pe mine păcătosul şi nevrednicul a mă scula din somn şi a dobândi intrare în sfântă casa Ta; primeşte, Doamne, şi glasul rugăciunii mele, ca şi al sfintelor şi înţelegătoarelor tale Puteri, şi binevoieşte ca, din inimă curată şi cu duh de umilinţă să Ţi se aducă Ţie laudă din necurate buzele mele, ca şi eu sa mă fac părtaş fecioarelor celor înţelepte, cu luminată făclia sufletului meu, şi să Te slăvesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul, Cel slăvit în Tatăl şi în Duhul Sfânt, Amin.
+++

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu
Veniţi să ne închinăm şi sa cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru
Şi trei închinăciuni.

+++

După care se spun: Psalmul 50..., Crezul...

Rugăciunile Sfântului Macarie cel Mare

Doamne, curăţeşte-mă pe mine păcătosul, că niciodată n-am făcut bine înaintea Ta; scapă-mă, deci de vicleanul şi fă să fie în mine voia Ta, ca fără de osândă să deschid gura mea cea nevrednică şi să laud Prea Sfânt numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Din somn sculându-mă, cântare în miez de noapte aduc Ţie Mântuitorule, şi înaintea Ta căzând, strig: nu mă lasa sa adorm în moartea păcatelor, ci mă miluieşte, Cel ce Te-ai răstignit de voie, şi pe mine cel ce zac în lene, grăbind mă scoala şi mă mântuieşte, ca să stau înaintea Ta în rugăciuni; iar după somnul nopţii, să-mi luminezi ziua fără de păcat, Hristoase Doamne şi mă mântuieşte.

Către Tine Stăpâne, Iubitorule de oameni, sculându-mă din somn scap şi spre lucrurile Tale mă nevoiesc, mă rog Ţie, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vremea şi în tot lucrul. Scapă-mă de toate lucrurile cele rele lumeşti, şi de sporirea diavolească izbăveşte-mă, şi mă du întru Împăratia Ta cea veşnică; ca Tu eşti Făcătorul meu şi purtatorul de grijă şi dătătorul a tot binele, şi în Tine este toată nădejdea mea, şi Ţie slavă înalţ, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne, Care cu multa bunătatea Ta şi cu îndurările Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tău, de am trecut timpul nopţii acesteia fără ispită de toată răutatea pizmaşului, Tu Însuţi Stăpâne, Făcătorule a toate câte sunt, învredniceşte-mă cu adevărata lumina Ta, ca să fac voia ta cu inima luminată, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Care primeşti de la puterile Tale cele cereşti cântarea Sfintei Treimi, primeşte şi de la noi nevrednicii robii Tai cântarea Sfintei Treimi, şi ne daruieşte ca în toţi anii vieţii noastre şi în tot ceasul, Ţie slava sa-Ţi înălţam : Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul puterilor şi a toate trupurile, Care între cele de sus locuieşti şi spre cei smeriţi priveşti; Cel ce ispiteşti inimile şi rărunchii şi tainele oamenilor le ştii cu adevărat, Lumină fără de început şi pururea fiitoare, în Care nu este mutare sau umbră de schimbare, Însuţi Împărate fără de moarte, primeşte rugăciunile noastre pe care le facem către Tine din gurile noastre cele necurate în aceasta vreme a nopţii, îndrăznind pentru mulţimea milelor Tale. Lasă nouă greşelile ce am greşit înaintea Ta: cu cuvântul, cu lucrul, din ştiinţă şi din neştiinţă. Curăţeşte-ne pe noi de toate întinăciunile trupeşti şi sufleteşti,facându-ne pe noi casă Cinstitului şi Sfântului Tău Duh. Şi ne dăruieşte nouă cu inimă veghetoare şi curata să trecem toată noaptea acestei vieţi, aşteptând luminata şi sfânta zi a Unuia Nascut Fiului Tău, a Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, în care va veni pe pământ cu slavă să judece pe toţi şi sa plătească fiecăruia după faptele lui. Ca să nu ne aflăm zăcând şi dormitând, ci priveghind şi sculaţi în lucrarea poruncilor Lui şi să fim gata a intra în bucuria şi camara Slavei Lui celei Dumnezeieşti, unde este glasul celor ce Te laudă şi nespusa dulceaţă a celor ce văd pururea frumuseţea cea nespusă a Feţei Tale; că Tu eşti lumina cea adevărata, Care luminezi şi sfinţeşti toate, şi pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.

Pe Tine Te binecuvântam, înalte Dumnezeule şi Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari şi cu anevoie de urmat, slăvite şi prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat nouă somn spre odihna neputinţelor noastre şi spre repaus de ostenelile trupului celui cu multe osteneli. Mulţumindu-Ţi că nu ne-ai pierdut pe noi cu fărădelegile noastre, ci după obiceiul cel iubitor de oameni Te-ai milostivit şi ne-ai ridicat pe noi a mâneca şi a slăvi Stăpânirea Ta. Pentru aceea ne rugăm bunătăţii Tale celei neasemănate : luminează ochii gândului nostru şi ridică mintea noastră din somnul cel greu al lenii, şi ne deschide gura noastră şi o umple de laudele Tale, ca să putem în linişte a cânta, a Te lăuda şi pururea a ne mărturisi Ţie: lui Dumnezeu Celui slăvit în toate şi de toţi, Tatălui Celui fără de început, împreună şi Unuia-Născut Fiului Tău, şi Prea Sfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

+++

Rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur

Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel Ceresc.
Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele de veci.
Doamne, de am greşit, fie cu mintea, fie cu gândul sau cu cuvântul, sau cu lucrul, iartă-mă.
Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa, uitarea, neîndrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită.
Doamne, izbăveşte-mă de toată ispitirea.
Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea.
Doamne, eu ca un om am greşit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurător miluieşte-mă văzând neputinţa sufletului meu.
Doamne, trimite mila Ta în ajutorul meu, ca să preaslăvesc Preasfânt numele Tău.
Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine robul Tău în cartea vieţii şi-mi daruieşte sfârşit bun.
Doamne Dumnezeul meu, măcar ca n-am făcut nici un bine înaintea Ta, ci-mi dă după Darul Tău, să pun început bun.
Doamne, stropeşte inima mea cu roua Darului Tău.
Doamne al cerului şi al pământului, pomeneşte-mă pe mine, păcătosul, robul Tău, ruşinatul şi necuratul, în Împărăţia Ta. Amin.

Doamne, primeşte-mă în pocăinţă.
Doamne, nu mă lăsa pe mine.
Doamne, nu mă duce pe mine în ispită.
Doamne, dă-mi cuget bun.
Doamne, dă-mi lacrimi şi aduceri aminte de moarte şi umilinţă.
Doamne, dă-mi cuget să-mi mărturisesc toate păcatele mele.
Doamne, dă-mi smerenie, curăţie şi ascultare.
Doamne, dă-mi răbdare, voie nebiruită şi blândeţe.
Doamne, sadeşte în mine rădăcina bunătăţilor şi frica Ta în inima mea.
Doamne, învredniceşte-mă să Te iubesc cu tot sufletul şi gândul meu şi sa fac în toate voia Ta.
Doamne, apară-mă de oamenii gâlcevitori, de draci, de patimile trupeşti, şi de toate celelalte lucruri necuvioase.
Doamne, ştiu că faci precum vrei Tu, deci să fie şi în mine păcătosul voia Ta; că binecuvântat eşti în veci. Amin.

+++

Rugăciunea către Sfântul Înger păzitor

Îngerul lui Hristos cel Preasfânt, către tine cad şi mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care eşti dat mie de la Sfântul Botez spre păzirea sufletului şi păcătosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea şi cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurată lumina ta şi te-am izgonit de la mine cu toate lucrurile cele de ruşine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osândirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati şi cu ţinerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu necurăţia, cu mânia, cu scumpetea, cu mâncarea cea fără de saţiu, cu beţia, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele şi viclene, cu obiceiurile cele rele şi cu îndrăznirea spre păcate, având deosebită voire spre toată pofta cea trupească. O! rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvântătoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauţi spre mine, care mă aflu căzut în păcate? Sau cu ce ochi, Îngerul lui Hristos, vei caută spre mine, cel ce m-am împleticit aşa rău în lucruri întinate? Sau cum voi putea să-mi cer iertare faptelor mele celor amare, rele şi viclene, în care cad în toate zilele şi în tot ceasul! Cad dar înaintea ta şi mă rog, păzitorul meu cel sfânt, milostiveşte-te spre mine păcătosul robul tau. Fii mie ajutator şi sprijinitor asupra pizmasului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, şi Împăratiei lui Dumnezeu mă fa părtaş, cu toţi sfinţii, acumm şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

+++

Rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Prea Sfânta Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele şi preaputernicele tale rugăciuni, izgoneşte de la mine smeritul şi ticălosul robul Tău: deznădăjduirea, uitarea, necunoştinţa, nepurtarea de grijă şi toate gândurile cele spurcate, rele şi hulitoare de la ticăloasa mea inima şi de la întunecata mea minte, şi stinge văpaia poftelor mele, ca sărac sunt şi ticălos. Izbăveşte-mă de multe rele şi aduceri aminte, de năravuri şi de toate faptele cele rele mă izbăveşte, că binecuvântată eşti de toate neamurile, şi se slăveşte prea cinstitul tău nume în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea prea buna şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria scârbitilor, acoperitoarea necăjitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scârba, ajută-mi ca unui neputincios, hrăneste-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, ci-l dezleagă precum vrei, că n-am alt ajutor afără de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mangâietoare bună, ci numai pe tine, o! Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstita decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul L-ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Slavă... Şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3)

Top

Rugăciunile de seara

Rugăciunile începătoare...

Rugăciunea întâia a Sfântului Macarie cel Mare către Dumnezeu Tatăl
Dumnezeule veşnice şi Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândirea, şi curăţeşte, Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului şi a sufletului. Şi-mi dă Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, ca sculându-mă din ticălosul meu aşternut, bine să plac Preasfântului Tău nume, în toate zilele vieţii mele, şi-mi ajută cu Harul Tău sa calc pe vrăjmaşii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupeşti şi pe cei fără de trup. Izbăveşte-mă Doamne de gândurile cele deşarte, care mă întinează şi de poftele cele rele, că a Ta este Împăratia, Puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua a Sfântului Antioh către Domnul nostru Iisus Hristos
Atoateţiitorule Cuvinte al Tatălui, Însuţi fiind desăvârşit, Iisuse Hristoase, pentru multa milostivirea Ta, nu Te dezlipi niciodată de mine, robul Tău, ci odihneşte-Te în mine pururea, Iisuse. Cela ce eşti Păstor bun oilor Tale, nu mă da ispitei şarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânţa putrejunii este în mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Celui ce ne închinăm, Împărate Sfinte Iisuse Hristoase, dormind eu, mă pazeşte cu lumina cea neîntunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfinţit pe ucenicii Tai. Dă-mi Doamne şi mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în aşternutul meu. Luminează mintea mea cu lumina înţelegerii Sfintei Evangheliei Tale, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curăţia cuvintelor Tale, trupul meu cu Patima Ta cea nebiruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzeşte, şi mă ridică în vreme cuvioasă spre a Ta slăvire, că preaslăvit eşti cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, în veci. Amin.

Rugăciunea a treia către Sfântul Duh
Doamne Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhule adevărate, milostiveşte-Te spre mine păcătosul robul Tău şi mă miluieşte şi-mi iartă mie nevrednicului toate câte am greşit Ţie astăzi ca un om şi nu numai ca un om, ci şi mai rău decât dobitocul. Păcatele mele cele de voie şi cele fără de voie, cele ştiute şi cele neştiute, care sunt din ţinereţe şi din obiceiul cel rău şi care sunt din voia cea slobodaă şi din lene: ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau am clevetit pe cineva în mânia mea, sau am scârbit, sau de ceva m-am mâniat, sau am minţit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine şi nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scârbit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am trufit, sau stând la rugăciune mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvrătire am cugetat, sau prea m-am săturat, sau m-am îmbătat, sau nebuneşte am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumuseţe străină am văzut şi cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cade am grăit, sau de păcatul fratelui meu am ras, iar păcatele mele sunt nenumărate, sau de rugăciune n-am îngrijit, sau altceva rău am făcut şi nu-mi aduc aminte; că acestea toate şi mai mari decât acestea am făcut. Miluieşte-mă, Stăpâne şi Făcătorul meu pe mine leneşul şi nevrednicul robul Tău, şi mă uşurează, şi mă slobozeşte şi mă iartă, ca un bun şi de oameni iubitor. Ca în pace sa mă culc şi să dorm eu păcătosul, necuratul şi ticălosul şi să mă închin, să cânt şi să preaslăvesc Preacinstitul numele Tău, împreună cu al Tatălui şi cu al Unuia-Nascut Fiului Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra
Doamne Dumnezeul nostru, orice am greşit în această zi: cu cuvântul, cu gândul, şi cu lucrul, ca un bun şi iubitor de oameni, iartă-mi. Somn cu pace şi fără scârba dăruieşte-mi. Pe îngerul Tău cel apărător îl trimite sa mă acopere şi sa mă păzească de tot răul; că Tu eşti păzitorul sufletelor şi trupurilor noastre şi Ţie slavă înălţam, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a cincea
Doamne, Dumnezeul nostru, în Care am crezut şi al Carui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne nouă iertare sufletului şi trupului, celor ce mergem spre somn, păzeşte-ne de toată nălucirea şi fără întunecata dulceaţă. Potoleşte pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupeşti şi ne dă în curăţie a vieţui cu lucrurile şi cu cuvintele, ca dobândind viaţa cu fapte bune, să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine eşti cuvântat în veci. Amin.

Rugăciunea a sasea către Maica Domnului
Preacurata şi binecuvântată de Dumnezeu Născătoare Marie, Maica cea bună a Bunului Împărat, varsă mila Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, spre patimaşul meu suflet, şi cu rugăciunile tale mă îndreptează spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieţii mele, fără prihană să o trec, şi pentru tine Raiul sa dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care eşti una Curată şi binecuvântată.

Rugăciunea a saptea către Sfântul Înger păzitorul vieţii
Îngerul lui Hristos, păzitorul meu cel Sfânt şi acoperitorul sufletului şi al trupului meu, iartă-mi toate câte am greşit în ziua de astăzi, şi de toată viclenia vrăjmaşului meu celui potrivnic mă izbăveşte, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeul meu şi te roagă pentru mine păcătosul şi nevrednicul rob, ca să mă arăţi vrednic bunătăţii şi milei Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului meu Iisus Hristos şi tuturor Sfinţilor. Amin.

Apărătoare Doamna, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tai. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm tie: Bucură-te, Maică, pururea Fecioară!

Fecioară, care eşti pururea slăvită, de Dumnezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunile noastre şi le du Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ca să mântuiasca şi să lumineze, pentru tine, sufletele noastre. Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica a lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tau. De Dumnezeu Născătoare Fecioară, nu mă trece cu vederea pe mine păcătosul, celui ce-mi trebuieşte al tău ajutor şi a ta folosinţă, că spre tine nădăjduieşte sufletul meu şi mă miluieşte.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh, Treime Sfânta, mărire Ţie!

Cuvine-se cu adevărat sa te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvantul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3)
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale preacuviosilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor Tai, mântuieşte-mă pe mine păcătosul.

Top

Rugăciuni înainte şi după spovedanie

Rugăciunile înainte de spovedanie
Rugăciunile începătoare...
Psalmul 50, Crezul...

Rugăciunea lui Manase împăratul
Doamne, atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacob, şi al seminţiei celei drepte a lor; Cel ce ai făcut cerul şi pământul, cu toată podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale; Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel infricoşat şi slăvit, înaintea Căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale. Pentru ca nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi! însă nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel preaînalt, bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor. Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire. Aşadar, Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacob care nu ţi-au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie păcătosului, pentru ca am păcatuit mai mult decât nisipul marii. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a caută şi a privi înălţimea cerului din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni şi am înmulţit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcatuit şi fărădelegile mele eu le cunosc. Însă cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele şi nici nu mă osândi la întuneric, sub pământ, căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Şi Te voi preaslavi în toate zilele vieţii mele. Căci pe Tine te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Psalmul 6
Doamne, nu cu mânia Ta sa mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta sa mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, că sunt neputincios; vindecă-mă, Doamne, că s-au desfăcut oasele mele şi Sufletul meu s-a spaimantat foarte şi Tu, Doamne, până când? Întoarce-te, Doamne, izbăveşte Sufletul meu, mântuieşte-mă pentru Mila Ta. Că nu este în moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine şi în iad cine se va mărturisi Ţie? Ostenit-am în suspinul meu, spălă-voi în toate nopţile patul meu, cu lacrimile mele voi uda aşternutul meu. Tulburatu-s-a de necaz ochiul meu, învechitu-m-am între toţi vrăjmaşii mei. Departaţi-vă de la mine toţi cei ce lucrati fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele, auzit-a Domnul cererea mea, Domnul a primit rugăciunea mea. Să se ruşineze şi să se înspăimânteze toţi vrăjmaşii mei, să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrabă.

Psalmul 129
Dîntru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu! Fie urechile Tale luând aminte spre glasul rugăciunii mele. De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea. Pentru Numele Tău, Te-am răbdat, Doamne, aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a Sufletul meu spre Domnul. Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiasca Israel spre Domnul. Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El şi El va izbăvi pe Israel de toate fărădelegile lui.

Rugăciune de umilinţă către Domnul nostru Iisus Hristos
Păcătuit-am şi n-am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne, călcat-am poruncile Tale cele mântuitoare şi juruinţele noastre cele sfinţite, pe care le-am făcut la Sfântul Botez. Numele de creştin îl purtam noi nevrednicii, iar mâinile noastre s-au făcut nevoitoare spre toată lăcomia. Picioarele grabnice şi cu cutezare spre toată alergarea cea rea. Gura, organul sfintelor rugăciuni şi al cuvintelor, am făcut-o organ a toată vorba nebunească. Ochii noştri şi toate simţirile noastre, peste măsură le-am umplut de păcate şi de toată necurăţia. De aceea, Preabunule Stăpâne, multă iubirea Ta de oameni am întors-o spre mânie, noi nevrednicii. Mulţimea facerilor Tale de bine am prefăcut-o nebuneşte spre chinuri. Însă nu cu iuţimea Ta să ne cerţi pe noi, Doamne, Ţie Unuia am greşit, dar Ţie Unuia ne şi închinăm şi cu inima umilită ne rugăm: Slăbeşte, lasă, iartă, iubitorule de oameni, Stăpâne. Biruiască mulţimea îndurărilor Tale adunărea cea vicleana a păcatelor noastre. Adâncul bunătăţilor Tale cel nemăsurat să acopere marea cea amară a răutăţilor noastre! Adevărat, Preabunule Iisuse, ne rugăm Ţie, dăruieşte iertare păcatelor noastre, bună aşezare minţii, sănătate trupului, pace în zilele noastre, aerului buna liniştire, pământului bună rodire, credinţei celei dreptmăritoare creştere, unire şi pace Sfintelor Tale Biserici, surparea eresurilor, stricarea sfaturilor celor necurate şi toate lucrurile cele de folos ni le dăruieşte după neschimbatele Tale îndurări. Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, dăruieşte nouă timp de pocăinţă, ca şi de chinurile cele veşnice, care vor să fie, să ne mântuim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Preacuratului Tău Părinte, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Prea Sfântul, Bunul şi de viaţă Făcătorul Duhul Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru recunoaşterea ticăloşiilor noastre
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care Singur din fire eşti fără de păcat şi pentru noi Te-ai făcut om fără de păcat, ascultă în ceasul acesta, aceasta rugăciune dureroasă a mea, ca sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat în mine! Tu, Doamne preaînalte, Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toată ţinereţea mea am cheltuit-o în păcate şi umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Întunecându-mi-se gândul din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea Sfânta; ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut de râs şi de batjocura dracilor, nicidecum în minte venindu-mi că nesuferită este urgia îngrozirii Tale asupra păcătoşilor şi gătita fiind gheena focului? Din aceasta pricină căzând în deznădăjduire, nicidecum venind în simţire de întoarcere, m-am făcut pustiu şi gol de dragostea cea de la Tine. Că ce fel de păcate n-am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată n-am săvârşit, cu covârşire şi cu sârguinţă. Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoirea spre păcate. Toate mădularele ticălosului meu trup le-am pornit a lucra şi a sluji la păcate. Cine dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am întărătat mânia Ta, eu singur am atâţat urgia Ta asupra mea, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând şi covârşind pe toţi păcătoşii cei din veac, păcătuind fără de asemănare şi fără de iertare. Însă de vreme ce eşti multmilostiv, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe mine, şi cad la înfricoşatul Tău Divan şi, ca şi cum m-aş atinge de preacuratele Tale picioare, din adâncul Sufletului strig Ţie: Milostiveşte-te, Doamne, iartă-mă, Îndurate, ajută neputinţei mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să nu le treci cu vederea. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind, întoarce-mă şi întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă, căci mă rog. Pentru că n-ai pus pocăinţă drepţilor şi n-ai pus iertare celor ce nu greşesc; ci ai pus pocăinţa asupra mea, a păcătosului, în acelea cu care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscatorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru ca nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi dă-mi umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă spre îndreptare, ca să merg cu bună nădejde şi cu adevărata şi deplină adeverire la lumea cea de dincolo, lăudând şi binecuvântand totdeauna preasfânt Numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.

Rugăciune de umilinţă pentru recunoasterea păcatelor
Doamne mult milostive, Dumnezeule preabune, Sfinte, Care iubeşti numai binele şi urăşti tot răul, rogu-Te, nu te uita la mulţimea păcatelor mele, ci priveşte la mine, fiul cel risipitor, la oaia cea rătăcită care imi recunosc vina mea şi vin la Tine, mâhnit cu inima, zdrobit şi rusinat cerşind iertare. Doamne, fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu este pururea înaintea mea. Sunt greu tulburat, zdruncinat şi nemângâiat. N-am linişte, nu am odihnă în Sufletul meu, văzând că m-am pus cu trup şi Suflet în slujba diavolului. Cunosc ca prin multele şi feluritele păcate, pe Tine, Părintele şi Dumnezeul meu cel preabun Te-am jignit, mâhnit, amărât şi Te-am mâniat foarte mult. Păcatele mele apasa cumplit asupra mea, întocmai ca o piatră foarte grea şi rău mă mai chinuiesc. Ce voi face? Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu şi din adâncul inimii păcătosite, voi zice, ca şi fiul cel ratacit: "Tata! Am greşit la cer şi înaintea Ta." Aceasta voiesc să o fac chiar acum. Pentru aceasta cu căinţă mă rog Ţie, iartă-mă pe mine păcătosul.
Doamne, eu nu mai cutez să mai vin la Tine în starea aceasta păcătoasa în care mă aflu, dacă nu m-as fi întărit de cuvintele milostivirii Tale: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi Împovarăţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci doresc să se întoarcă de la calea lui cea rea şi să fie viu!" Cuvintele acestea mă încurajează foarte mult a veni înaintea Preotului Duhovnic şi a-mi mărturisi păcatele, acestui minunat împuternicit al Tău, care stă văzut în Scaunul Sfintei Spovedanii, în locul Tău, Dumnezeul meu, Care stai nevăzut acolo de faţă şi primeşti mărturisirea cea adevărată, pe care o facem noi păcătoşii. Rogu-Te Doamne, luminează-mi mintea, deschide-mi inima şi buzele mele, să spun numai adevărul şi să-mi mărturisesc toate păcatele mele. Nu mă lăsa, Doamne, ca din vreo frică sau ruşine, să ascund vreun păcat şi să-l las nemărturisit, ci luminează-mă, Doamne, ajută-mă să-mi reamintesc şi să-mi mărturisesc toate păcatele mele, mari şi mici, cu toată umilinţă, zdrobirea inimii şi căinţa, înaintea Preotului Duhovnic şi a Ta, cu hotărârea de a le părăsi desăvârşit şi a face roade vrednice de pocăinţă ca astfel să fiu iertat ca şi mulţimea Magdalenelor, Samarinencelor, Zaheilor, tâlharilor şi a altor păcătosi, pocăiţi după dreptarul dreptei-credinţe creştinesti, care acum se veselesc în Raiul desfătărilor, îndulcindu-se pururea de nemărginita frumuseţe a Feţei Dumnezeirii Tale. Astăzi vreau a face o mărturisire cât mai amănunţită, şi mai bună, mai desăvârşita, aşa ca şi când ar fi cea din ceasul despărţirii Sufletului meu de trup. Ajută-mi, Doamne, ca să fac aceasta adevărata mărturisire, pentru ca eu nu cunosc, ci numai Tu singur, dacă voi mai avea vreme şi prilej sa mă mai mărturisesc vreodata, ori cu aceasta mărturisire voi merge înaintea Ta, Preadrepte Judecătorule.
Doamne Dumnezeule, astăzi doresc din toată inima a mă întoarce la Tine, a mă curati de toate păcatele, Părintele meu Cel preabun, pe Care Te-am jignit şi mâhnit şi a mă mântui de tot păcatul. Puterile mele cele slabe încă nu sunt în stare a mă ajuta pentru a face aceasta. Deci, rogu-mă Ţie, Dumnezeule, Părintele milostivirilor, ajută-mă a face şi a desăvârşi aceasta curăţire de păcate. Rogu-Te, Doamne, fie-Ţi mila de mine şi iartă-mă. Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul şi Dumnezeul meu, Tu ai venit în lume sa mântuiesti pe cei păcătosi, dintre care cel dintai sunt eu. Ajută-mi, Doamne, Care ai venit sa chemi, nu pe cei drepţi ci, pe cei păcătosi, la pocăinţa, cheamă-mă şi pe mine păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, Izvorul vieţii şi Lumina lumii, Care luminezi tuturor. Primeşte-mă pe mine, păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, la milostivul Scaun al judecatii Tale de aici de pe pământ, la Sfânta Spovedanie. Pentru minunata Ta întrupare, activitate Mesianică, Patimă, Crucificare şi moarte pe Cruce, pentru mântuirea noastră şi pentru preamărita Ta Înviere, rogu-Te pe Tine, Care ai iertat pe vrăjmaşii Tai răstignitori, iartă-mi şi mie toate păcatele mele!
Dumnezeule, Duhule Sfinte, Mângâietorul, Vistierul bunătăţilor, Înzestrătorule al nostru, cu toate bogatele Tale Daruri şi Dătătorule de viaţă, vino şi la mine păcătosul, curăţeşte-mă cu Darurile Tale cele bogate, întăreşte-mă în tot binele şi ajută-mă sa mă mântuiesc şi sa redobândesc fericirea, în împărăţia Ta cea Cerească, începând de aici de pe pământ. Dumnezeule cel Preamărit în Sfânta Treime, cea de o Fiinţă şi nedespărţită, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, ajută-mă să mă curăţesc de toate păcatele la Scaunul Judecătoresc şi milostivnic al Sfintei Spovedanii, de aici de pe pământ şi să-Ţi slujesc Ţie totdeauna cu trup şi Suflet, ca Ţie se cuvine, Doamne, toată Slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

+++

Rugăciuni după Spovedanie
Rugăciunile începătoare..., Psalmul 50, Crezul

Psalmul 102
Binecuvintează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel Sfânt al Lui. Binecuvintează suflete al meu pe Domnul, şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce vindecă toate bolile tale. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, Pe cel ce te incununeaza cu mila şi cu îndurări. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului ţinereţile tale. Cel ce face milostenie Domnul şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdator şi mult milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia. Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă, nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă. Ca după înălţimea cerului de la pământ, a întărit Domnul mila Sa, spre cei ce se tem de El. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, departat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte ca ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori. Că duh a trecut într-însul şi nu va fi şi nu-si va mai cunoaşte încă locul sau; iar mila Domnului din veac şi până în veac spre cei ce se tem de Dânsul. Şi dreptatea lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc aşezământul de lege al Lui, şi-şi aduc aminte de poruncile Lui ca să le facă pe ele. Domnul din cer a gătit Scaunul Său, şi împărăţia Lui pe toţi stăpâneşte. Binecuvântati pe Domnul toţi îngerii Lui, cei puternici la virtute, care faceţi cuvântul Lui, şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântati pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui care faceţi voia Lui, binecuvântati pe Domnul toate lucrurile Lui, în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Psalmul 31
Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici este în gura lui viclesug. Când am tacut, topitu-s-au oasele mele în strigatul meu toată ziua. Că ziua şi noaptea s-a îngreuiat peste mine mâna Ta, prefăcutu-m-am în uscaciunea verii. Fărădelegea mea am cunoscut şi păcatul meu n-am acoperit. Zis-am: "Marturisi-voi fărădelegea mea Domnului şi Tu ai iertat păgânătatea inimii mele. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul în vreme bine cuvenită, însă un potop de ape multe, către dansul nu se vor apropia. Tu eşti scaparea mea de necazul ce mă cuprinde, bucuria mea. Izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.

Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul meu, mult milostive, îţi mulţumesc Ţie, ca prin mărturisirea cea către duhovnicescul meu Părinte, m-ai învrednicit pe mine păcătosul să iau de la Tine iertarea păcatelor mele. Ca David cel ce a zis: "Juratu-m-am şi am pus ca să păzesc judecăţile dreptăţii Tale", făgăduiesc şi eu înaintea Ta, cu voinţă hotărâtoare a sufletului meu, că aleg mai bine a muri, decât a face de acum înainte vreun păcat de moarte şi a amărî cu el bunătatea Ta cea nemăsurată. Dar de vreme ce voinţa mea este neputincioasă, singură de sine fără ajutorul Tău, mă rog Ţie fierbinte, să mă întăreşti cu Darul şi ajutorul Tău, ca să rămân până la sfârşit neschimbat în aceasta hotărâre. Dă-mi, Doamne, ca cealaltă vreme a vieţii mele să o petrec în pace şi în pocăinţaă, şi să dobândesc în această viaţa Darul Tău, iar în cealaltă fericirea de veci, pentru rugăciunile prea binecuvântatei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tai. Amin.

Top

Rugăciuni înainte de Sfânta Împărtaşanie

Înainte de Sfânta şi Dumnezeiasca Impărtaşanie:
Rugăciunile începătoare...
Din ceaslov se citeste: Canonul de rugăciune înainte de Sfânta Impărtaşanie

După care se rostesc aceste 12 rugăciuni:

RUGĂCIUNEA ÎNTÂIA (a Sfântului Vasile cel Mare)
Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti izvorul vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută şi nevăzută, Fiul Tatălui celui fără de început, Cel ce eşti împreună-veşnic cu Dânsul şi împreună fără de început, Care pentru multa bunătate, în zilele cele din urmă ai purtat Trup şi Te-ai răstignit, şi Te-ai jertfit pentru noi cei nemulţumitori şi nerecunoscători şi cu sângele Tău ai înnoit firea noastră cea stricata prin păcat, Însuţi Împărate, Cel ce eşti fără de moarte, primeşte şi pocăinţa mea, a păcătosului, şi pleacă urechea Ta către mine şi ascultă graiurile mele, că am greşit, Doamne; greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu sunt vrednic a caută spre înălţimea slavei Tale. Ca am mâniat bunătatea Ta, calcând învăţăturile Tale şi neascultând poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fără răutate fiind, îndelung răbdator şi mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fărădelegile mele, în tot chipul aşteptând întoarcerea mea. Că Tu ai zis, Iubitorule de oameni, prin proorocul Tău : "Cu vrere nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu". Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâinilor Tale, nici nu voieşti pierderea oamenilor, "ci vrei ca toţi sa se mântuiasca şi la cunoştinţa adevărului să vină". Pentru aceasta şi eu, deşi sunt nevrednic cerului şi pământului şi acestei vieţi trecătoare, pentru ca m-am supus cu totul păcatului şi m-am făcut rob dezmierdărilor şi am necinstit chipul Tău, dar fiind făptura şi zidirea Ta, nu deznădăjduiesc de a mea mântuire, eu ticălosul. Ci nădăjduind în milostivirea Ta cea făr de margini, vin către Tine: primeşte-mă deci şi pe mine, Iubitorule de oameni Hristoase, ca pe desfrânata şi ca pe tâlharul, ca pe vameşul şi ca pe fiul cel pierdut, şi ridică sarcina grea a păcatelor mele, Cel ce ridici păcatul lumii şi tămăduieşti neputinţele oamenilor; Cel ce chemi la tine pe cei osteniţi şi impovarăţi şi le dai odihnă; Cel ce n-ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătosi, şi mă curăţeşte de toată necurăţenia trupului şi a sufletului. Învaţ-mă sa săvârşesc sfinţenie întru frica Ta, ca, întru curata mărturisirea cugetului meu primind particica sfintelor Tale Taine, sa mă unesc cu Sfântul Tău Trup şi Sânge, şi să Te am pe Tine locuind şi petrecând întru mine împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Aşa, Doamne, Iisuse Hristose, Dumnezeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă împărtaşirea preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Tale Taine, nici să ajung neputincios cu sufletul şi cu trupul, împărtaşindu-mă cu nevrednicie; ci dă-mi, până la suflarea mea cea mai de pe urma, fără de osândă sa primesc părticica Sfintelor Tale Taine, spre împărtaşirea cu Duhul Sfânt, ca merinde pentru viaţa de veci şi răspuns bineprimit, la înfricoşătorul Tău scaun de judecată, ca şi eu, dimpreună cu toţi alesii Tăi, să fiu părtaş bunătăţilor Tale celor nestricacioase, pe care le-ai gătit Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, întru care eşti preaslăvit în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA A DOUA (a Sfântului Ioan Gură de Aur)
Doamne, Dumnezeul meu, stiu ca nu sunt vrednic, nici în stare ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu, pentru ca este cu totul pustiu şi surpat şi nu afli în mine loc potrivit ca sa-Ţi pleci capul. Ci, precum din înălţime Te-ai plecat pentru noi, pleaca-Te şi acum spre smerenia mea. Şi precum ai binevoit a Te culca în peşteră şi în ieslea necuvântătoarelor, aşa binevoieşte a intra şi în ieslea necuvântătorului meu suflet, şi în întinatul meu trup. Şi precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra şi a cina împreună cu păcătoşii în casa lui Simon cel lepros, aşa binevoieşte a intra şi în casa smeritului, leprosului şi păcătosului meu suflet. Şi precum n-ai îndepărtat pe desfrânata cea păcătoasă, cea asemenea mie, care a venit şi s-a atins de Tine, aşa Te milostiveşte şi de mine, păcătosul, care vin şi mă ating de Tine. Şi precum nu Te-ai scârbit de întinata şi necurata ei gură, ce Te-a sărutat, aşa nu te scârbi nici de întinata şi mai necurata mea gură, nici de buzele mele cele necurate şi pângărite, şi de limba mea cea cu totul necurată. Ci să-mi fie mie cărbunele preasfântului Tău Trup şi al scumpului Tău Sânge spre sfinţire şi spre luminare, spre însănătoşirea smeritului meu suflet şi trup, spre uşurarea greutăţii greşelilor mele celor multe, spre pază de toată lucrarea diavolească, spre îndepărtarea şi mutarea răului şi vicleanului meu obicei, spre omorârea patimilor, spre plinirea poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har şi spre dobândirea împărăţiei Tale. Că nu vin la Tine ca un nepăsător, Hristoase, Dumnezeule, ci increzându-mă în bunătatea Ta cea nespusă şi ca nu cumva rămânând departe prea multă vreme de împărtaşirea Ta, să fiu prins de lupul cel înţelegător. Pentru aceasta mă rog Ţie, Cel ce singur eşti sfânt, Stăpâne: sfinţeşte-mi sufletul şi trupul, mintea şi inima, rărunchii şi măruntaiele, înnoieşte-mă tot şi înrădăcinează frica Ta întru mădularele mele şi sfinţenia Ta fă-o neştearsă de la mine. Şi-mi fii mie ajutător şi folositor, îndreptând în pace viaţa mea, şi învrednicindu-mă a sta de-a dreapta Ta, cu sfinţii Tăi, pentru rugăciunile şi mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale slujitorilor tai celor fără de trup, ale preacuratelor puteri, şi pentru ale tuturor sfintilor, care din veac au bineplăcut Ţie. Amin.

RUGĂCIUNEA A TREIA (a Sfântului Simeon Metafrastul)
Doamne, Cel ce singur eşti curat şi fără stricăciune, Care pentru nespusa milostivire a iubirii de oameni ai luat toată firea noastră din curatele şi fecioreştile sângiuri ale celei ce Te-a născut pe Tine mai presus de fire, cu venirea dumnezeiescului Duh şi cu bunăvoirea Tatălui celui de-a pururea veşnic, Hristoase Iisuse, înţelepciunea lui Dumnezeu, pacea şi puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tău patimile cele de viaţă făcătoare şi mântuitoare: crucea, piroanele, suliţa, moarte, omoară-mi patimile cele trupeşti, care îmi strică sufletul. Cel ce cu îngroparea Ta ai prădat împărăţia iadului, îngroapă-mi sfaturile mele cele viclene, prin gânduri bune şi risipeşte duhurile cele viclene. Cel ce cu Învierea Ta cea de a treia zi şi de viaţă purtătoare ai ridicat pe strămoşul cel căzut, ridică-mă şi pe mine, cel ce am alunecat în păcat, punându-mi înainte lacrimi de pocăinţă. Cel ce cu preaslăvită înălţarea Ta la cer ai îndumnezeit trupul pe care l-ai luat şi l-ai cinstit cu şederea de-a dreapta Tatălui , învredniceşte-mă prin împărtaşirea Sfintelor Tale Taine sa dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiti. Cel ce prin pogorârea mângâietorului Duh ai făcut vase cinstite pe sfinţii Tăi ucenici, arată-mă şi pe mine a fi locaş al venirii Lui. Cel ce vei veni iarăşi sa judeci toată lumea întru dreptate, binevoieşte sa Te întâmpin şi eu pe nori, pe Tine Judecătorul şi Făcătorul meu, împreună cu toţi Sfinţii Tai, ca neîncetat să Te slăvesc şi să Te laud pe Tine, împreună cu Părintele Tău cel fără de început şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA A PATRA (a Sfântului Simeon Metafrastul)
Precum voi sta înaintea înfricoşătorului şi nefăţarnicului Tău scaun de judecată, Hristoase Dumnezeule, primind întrebare şi dând răspuns de relele ce am făcut, aşa şi astăzi, mai înainte de a sosi ziua osândirii mele, stând la Sfântul Tău altar, înaintea Ta şi înaintea înfricoşătorilor şi sfinţilor Tăi îngeri, fiind înduplecat de mărturia cugetului, pun înainte faptele mele cele rele şi fărădelegile, dându-le pe faţă şi vădindu-le. Ci vezi Doamne, smerenia mea şi-mi iartă toate păcatele mele; vezi că s-au înmulţit mai mult decât perii capului meu fărădelegile mele. Căci ce rău n-am săvârşit? Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu? Că iată şi cu faptele am făcut desfrânare şi preadesfrânare, mândrie, trufie, batjocură, hulă, vorbă deşartă, înfierbântare la râs, beţie, lăcomie a pântecelui, mâncare peste măsură, răutate, pizmă, iubire de argint, iubire de avuţie, cămătărie, iubire de mine însumi, iubire de mărire, hrăpire, nedreptate, agonisire de ruşine, invidie, grăire de rău, fărădelege; toate simţurile şi toate mădularele mi le-am întinat şi le-am stricat şi de nici o treabă le-am făcut, ajungând cu totul sălaş diavolului. Şi stiu, Doamne, ca fărădelegile mele au covârsit capul meu, dar mulţimea îndurărilor Tale este neasemănată, şi mila bunătăţii Tale cea fără de răutate este nespusă şi nu este nici un păcat care să biruiască iubirea Ta de oameni. Pentru aceasta preaminunate Împărate, fără de răutate Doamne, fă minunate milele tale spre mine păcătosul; arată-mi puterea bunătăţii Tale, arată-mi tăria milostivirii Tale celei îndurate şi mă primeşte pe mine păcătosul, cel ce mă întorc, primeşte-mă cum ai primit pe fiul cel pierdut, pe tâlharul şi pe desfrânata. Primeşte-mă pe mine cel ce peste măsură ţi-am greşit şi cu cuvântul, şi cu lucrul şi cu pofta cea fără de cale şi cu gândul cel dobitocesc. Şi precum ai primit pe cei ce au venit în al unsprezecelea ceas, care nimic vrednic n-au lucrat, aşa mă primeşte şi pe mine, păcătosul; ca mult am greşit şi m-am spurcat şi am scârbit Duhul Tău cel Sfânt şi am mâniat milostivirea Ta cea iubitoare de oameni, cu lucrul, cu cuvântul şi cu gândul, noaptea sau ziua, pe faţă şi într-ascuns, cu voie şi fără de voie. Şi ştiu ca vei pune înaintea mea păcatele mele în acelaşi chip în care le-am făcut şi mă vei întreba de cele ce cu ştiinţă, fără de iertare, am greşit. Ci Doamne, nu cu judecata Ta cea dreapta, nici cu mânia ta sa mă mustri pe mine şi nici cu urgia Ta sa mă pedepseşti. Miluieşte-mă, Doamne, că nu sunt numai neputincios, ci şi zidirea Ta sunt. Că Tu Doamne, ai întărit peste mine frica Ta, dar eu am făcut răutate înaintea Ta. Ţie unuia am greşit; dar Te rog să nu intri la judecată cu robul Tău. Că de vei caută la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea sta înaintea Ta. Că eu sunt adâncul păcatului şi nu sunt vrednic, nici în stare a caută şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii păcatelor mele, celor fără de numar; că toate lucrurile rele, închipuirile şi mesteşugirile diavoleşti, toată răutatea iadului, îndemnurile spre păcat, dezmierdările şi alte patimi nenumărate n-au lipsit de la mine. Căci, cu ce fel de păcate nu m-am stricat? De care rele n-am fost prins? Tot păcatul l-am făcut, toată desfătarea neiertată am lăsat să între în sufletul meu. Netrebnic m-am făcut înaintea Ta, Dumnezeul meu, şi înaintea oamenilor. Cine mă va ridica pe mine, cel ce am căzut întru atâtea păcate rele? Doamne, Dumnezeul meu, de mai este pentru mine nădejde de mântuire, de biruieşte iubirea Ta de oameni mulţimea fărădelegilor mele, fii mie Mântuitor şi după îndurările şi milele Tale slăbeşte, lasă, iartă-mi toate câte am greşit Ţie; că s-a umplut de multe rele sufletul meu şi nu aflu întru mine nădejde de mântuire. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi să nu-mi răsplăteşti mie după faptele mele, ci întoarce-mă, sprijineşte-mă, izbăveşte sufletul meu de relele ce au crescut într-ansul şi de agonisirile lui cele cumplite. Miluieşte-mă pentru mila Ta, ca unde s-a înmultit păcatul sa prisosească harul Tău, şi să Te laud şi sa Te slăvesc în toate zilele vieţii mele. Că Tu eşti Dumnezeul celor ce greşesc şi Ţie slava înălţam, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA A CINCEA (a Sfântului Ioan Damaschin)
Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai putere a ierta păcatele oamenilor, ca un bun şi iubitor de oameni, treci cu vederea toate greşelile mele cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, şi mă învredniceşte să mă împărtaşesc, fără de osândă, cu dumnezeiestile, preaslăvitele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine, nu spre osândă, nici spre adăugirea păcatelor, ci spre curăţie şi sfinţire şi spre dobândirea vieţii şi împăratiei ce va să fie, spre zid şi ajutor, spre izgonirea celor potrivnici şi spre pierderea greşelilor mele celor multe; că Tu eşti Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni şi Ţie slavă înălţam, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RRUGĂCIUNEA A ŞASEA (a Sfântului Vasile cel Mare)
Ştiu, Doamne, căci cu nevrednicie mă impărtaşesc cu preacuratul Tău Trup şi cu scump Sangele Tău, şi vinovat sunt, şi osândă mie însumi mânânc şi beau, neputându-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul şi Sângele Tău, Hristoase, Dumnezeul meu. Ci îndrăznind spre îndurările Tale, mă apropii de Tine, Cel ce ai zis : "Cel ce mânancă Trupul Meu, şi bea Sângele Meu, întru Mine rămâne şi Eu întru dansul". Deci, milostiveşte-Te, Doamne, şi nu mă pedepsi pe mine păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta. Şi să-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tămăduire şi curăţire, spre luminare şi pază, spre mântuirea şi sfinţirea sufletului şi a trupului, spre izgonirea a toată nălucirea, a faptei rele şi a lucrarii diavoleşti, care se lucrează cu gândul întru madularele mele, spre îndrăznirea şi dragostea cea către Tine, spre îndreptarea şi întărirea vieţii, spre înmulţirea faptei celei bune şi a desăvârşirii, spre plinirea poruncilor şi spre împărtăşirea cu Sfântul Duh, ca merinde pentru viaţa de veci şi spre răspuns bineprimit la înfricoşătorul Tău scaun de judecată, iar nu spre certare, sau spre osândă.

RUGĂCIUNEA A ŞAPTEA (a Sfântului Simeon Noul Teolog)
Din buze spurcate, din inimă pângărită, din limbă necurată, din suflet spurcat, primeşte-mi rugăciunea, Hristoase al meu, şi neînlăturându-mi nici cuvintele, nici obişnuintele, nici neruşinarea, dă-mi voie a grăi cu îndrăzneala cele ce voiesc, Hristoase al meu, şi mai vârtos mă şi învaţă ce mi se cuvine a face şi a grăi. Greşit-am mai mult decât desfrânata, care aflând unde sălaşluieşti, cumpărând mir, cu îndrăzneală a venit să ungă picioarele Tale, ale Stăpânului meu Hristos şi Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inimă, n-ai lepădat-o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvinte, ci dă-mi să ţin şi să sărut picioarele Tale şi cu izvor de lacrimi, ca şi cu nişte mir de mult preţ, cu îndrăzneală să le ung. Spală-mă cu lacrimile mele, curăţeşte-mă cu ele, Cuvinte. Iartă-mi greşelile şi îmi dă îndreptare. Ştii mulţimea răutăţilor mele, ştii şi bubele mele şi rănile mi le vezi dar şi credinţa mi-o ştii, voinţa mi-o vezi şi suspinele mi le auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătura vreo parte. Cele încă nesăvârşite de mine le-au cunoscut ochii Tai şi în cartea Ta se află scrise şi încă cele nefăcute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala câtă este şi toate păcatele mi le iartă, Dumnezeule a toate, încât, cu inima curată, cu gândul înfricoşat şi cu sufletul smerit sa mă împărtăşesc cu Tainele Tale cele preacurate şi preasfinte, cu care se îndumnezeieşte şi se face viu tot cel ce mânâncă şi bea din ele cu inima curată, că Tu ai zis, Stăpânul meu : "Tot cel ce mânâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, întru Mine rămâne şi Eu întru dansul". Cu totul adevărat este cuvântul Stăpânului şi Dumnezeului meu, că cel ce se împărtaşeste cu Darurile cele dumnezeieşti şi îndumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce eşti din Lumina cea cu trei străluciri, Care luminează lumea. Deci, pentru ca să nu rămân singur, fără de Tine, Dătătorule de viaţă, suflarea mea, viaţa mea, bucuria mea, mântuirea lumii, pentru aceasta m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu lacrimi şi cu sufletul umilit. Mă rog să iau izbăvirea de greşelile mele şi să mă impărtaşesc fără de osândă cu Tainele Tale cele dătătoare de viaţă şi fără de prihană, ca să rămâi precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticălos, ca să nu mă răpească cu vicleşug înşelătorul, aflându-mă depărtat de harul Tău, şi înşelându-mă să mă îndepărteze şi de îndumnezeitoarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad înaintea Ta şi cu căldură strig către Tine: Precum pe fiul cel pierdut şi pe desfrânata, care au venit la Tine, i-ai primit, aşa mă primeşte şi pe mine, desfrânatul şi spurcatul, Milostive, care cu suflet umilit vin acum la Tine. Ştiu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greşit Ţie, nici a făcut faptele pe care le-am făcut eu. Dar şi aceasta ştiu, ca mărimea greşelilor mele şi mulţimea păcatelor mele nu covârşesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea înălţa; ci pe cei ce fierbinte se pocăiesc, cu mila îndurării îi curăţeşti şi îi luminezi şi cu lumina îi uneşti, părtaşi Dumnezeiririi Tale făcându-i fără pizmuire, şi lucru străin de gândurile îngeresti şi omeneşti vorbeşti cu ei, de multe ori, ca şi cu niste prieteni ai Tăi adevăraţi. Acestea mă fac îndrăzneţ, acestea îmi dau aripi, Hristoase al meu, şi punându-mi nădejdea în multele Tale binefaceri faţă de noi, bucurându-mă şi cutremurându-mă, cu focul mă impărtaşesc, iarbă uscată fiind eu, si, străină minune, mă răcoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia. Pentru aceasta, cu gând mulţumitor şi cu mulţumitoare inimă, cu mulţumitoare mădulare ale sufletului şi ale trupului meu mă închin şi Te măresc şi Te preaslăvesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu adevărat eşti binecuvântat, acum şi în veci. Amin.

RUGĂCIUNEA A OPTA (a Sfântului Ioan Gură de Aur)
Dumnezeule, slăbeşte, lasă, iartă-mi toate greşelile câte ţi-am greşit Ţie, sau cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, toate mi le iartă ca un bun şi de oameni iubitor. Şi pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tai îngeri, ale sfintelor puteri şi ale tuturor sfinţilor care au bineplăcut Ţie în veac, binevoieşte ca fără osândă să primesc sfântul şi preacuratul Tău Trup şi sfântul Tău Sânge spre tămăduirea sufletului şi a trupului şi spre curăţirea gândurilor mele celor rele. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA A NOUA (a Sfântului Ioan Gură de Aur)
Nu sunt vrednic, Stăpâne Doamne, să intri sub acoperământul sufletului meu, ci de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei sa locuieşti întru mine, îndrăznind mă apropii. Porunceşte-mi, şi voi deschide uşile pe care Tu Însuţi le-ai zidit şi intră cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai. Intră şi luminează cugetul meu cel întunecat. Şi cred ca aceasta vei face, că n-ai îndepărtat pe desfrânata care a venit la Tine cu lacrimi, nici pe vameşul care s-a pocăit nu l-ai alungăt, nici pe tâlharul care a cunoscut împărăţia Ta nu l-ai izgonit, nici pe prigonitorul Pavel care s-a pocăit nu l-ai lăsat cum era; ci pe toţi care au venit la Tine cu pocăinţă i-ai rânduit în ceata prietenilor Tăi, Cel ce singur eşti binecuvântat totdeauna, acum şi în vecii nesfârşiti. Amin.

RUGĂCIUNEA A ZECEA (a Sfântului Ioan Gură de Aur)
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, slăbeşte, lasă, milostiveşte-Te şi-mi iartă mie păcătosului, netrebnicului şi nevrednicului robului Tău căderile în păcat, smintelile şi greşelile mele toate câte am păcătuit faţă de Tine, din tinereţile mele până în ziua şi în ceasul de acum, fie cu ştiinţă, fie din neştiinţă, cu cuvântul sau cu fapta, sau cu gândul, sau cu cugetul, cu deprinderile şi cu toate simţurile mele. Şi, pentru rugăciunile celei ce fără de prihană Te-a născut pe Tine, ale Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, Maicii Tale, singura nădejde neînfruntată, ocrotitoare şi izbăvitoare a mea, învredniceşte-mă fără de osândă să mă impărtaşesc cu preacuratele, nemuritoarele, de viaţă făcătoarele şi înfricoşătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, spre sfinţire, spre luminare, spre tărie, spre vindecăre şi spre sănătate sufletului şi a trupului şi spre ştergerea şi pierderea cu totul a cugetelor, a gândurilor şi a deprinderilor mele celor rele, şi a nalucirilor de noapte ale duhurilor celor viclene şi întunecate. Că a Ta este împărăţia şi puterea, slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA A UNSPREZECEA (a Sfântului Ioan Damaschin)
Înaintea uşilor casei Tale stau şi de gândurile cele rele nu mă depărtez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai îndreptat pe vameşul şi ai miluit pe cananeeanca şi ai deschis tâlharului uşile raiului, deschide-mi şi mie îndurările iubirii Tale de oameni şi mă primeşte pe mine, cel ce vin şi mă ating de Tine, ca pe desfrânata şi pe cea cu scurgerea de sânge. Că aceasta atingându-se de marginea hainei Tale, prea lesne a luat tămăduire, iar aceea, cuprinzând preacuratele Tale picioare, a dobândit dezlegare de păcate. Iar eu, ticălosul, întreg Trupul Tău cutezând a-L primi, să nu fiu ars, ci mă primeşte ca şi pe dânsele, şi-mi luminează simţirile cele sufleteşti, arzând nelegiuirile păcatelor mele, pentru rugăciunile celei ce fără de sămânţă Te-a născut pe Tine, şi ale puterilor cereşti, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA A DOUĂSPREZECEA (a Sfântului Ioan Gură de Aur)
Cred Doamne şi mărturisesc, că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuiesti pe cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred ca acesta este Însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este Însuşi scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă şi mă învredniceşte fără de osândă să mă împărtăşesc cu preacuratele Tale taine, spre iertarea păcatelor mele şi spre viaţa de veci. Amin.

Mergând să te împărtaşeşti, să zici în taină aceşte stihuri ale lui Metafrast:
Iată mă apropii de Sfânta Impărtaşire Şi impărtaşindu-mă, Doamne, să nu mă arzi. Că Tu eşti foc, şi arzi pe cei nevrednici, Ci, curăţeşte-mă de toată întinarea.
Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda; ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ţie: Pomeneste-mă, Doamne, întru împărăţia Ta.
Sângele Cel îndumnezeitor, privind, te spăimântează, omule, Că foc este şi arde pe cei nevrednici. Dumnezeiescul Trup mă îndumnezeieşte şi mă hrăneşte, Îmi îndumnezeieşte sufletul, şi-mi hrăneşte minunat mintea.
Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hristoase, şi m-ai schimbat cu dumnezeiască Ta dragoste: ci arde cu focul cel fără de materie păcatele mele şi mă învredniceşte a mă sătura de desfătarea care este întru Tine, ca de amândouă veselindu-mă, sa slăvesc, Bunule, venirea Ta. Întru strălucirile sfinţilor Tăi, cum voi intra eu, nevrednicul? Că de voi îndrăzni să întru în cămară, haina mă vădeşte că nu este de nuntă, şi voi fi legat şi lepădat de îngeri. Ci curăţeşte, Doamne, întinăciunea sufletului meu şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni.

RUGĂCIUNE
Stăpâne, Iubitorule de oameni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă Sfintele acestea, pentru că sunt nevrednic, ci spre curăţirea şi sfinţirea sufletului şi a trupului şi spre arvunirea vieţii şi a împăratiei ce va să vie. "Iar mie bine-mi este a mă lipi de Dumnezeu şi a pune în Domnul nădejdea mântuirii mele".
Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tai taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda; ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ţie: Pomeneste-mă, Doamne, întru împărăţia Ta.

Top

Rugăciuni după Sfânta şi Dumnezeiasca Impărtaşanie


Slava Ţie, Doamne, Slava Ţie, Doamne, Slava Ţie, Dumnezeului nostru!

RUGĂCIUNEA MARELUI VASILE
Multumesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că nu m-ai lepădat pe mine păcătosul, ci părtaş a fi Sfintelor Tale Taine m-ai învrednicit. Mulţumesc Ţie că pe mine, nevrednicul, a mă împărtăşi cu preacuratele Tale daruri m-ai învrednicit. Ci, Stăpâne, iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit şi ai înviat şi ai dăruit nouă acceşte înfricoşătoare şi de viaţă făcătoare Taine, spre binefacerea şi sfinţirea sufletelor şi a trupurilor noastre, dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicul, spre luminarea ochilor inimii mele, spre împăcarea sufleteştilor mele puteri, spre credinţă neînfruntată, spre dragoste nefăţarnică, spre desăvârşirea înţelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adaogirea dumnezeiescului Tău har şi dobândirea împărăţiei Tale. Ca întru sfinţenia Ta cu acestea fiind păzit, să pomenesc harul Tău pururea şi să nu mai viez mie, ci Ţie, Stăpânului şi Binefăcătorului nostru. Şi asa, ieşind dîntru aceasta viaţa întru nădejdea vieţii celei veşnice, să ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te laudă şi dulceaţa cea fără de sfârşit a celor ce văd frumuseţea cea nespusă a feţei Tale. Că Tu eşti dorirea cea adevărata şi veselia cea nespusă a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.

ALTA RUGĂCIUNE A MARELUI VASILE
Stăpâne, Hristoase Dumnezeule, Împăratul veacurilor şi Făcătorul tutror, mulţumesc Ţie pentru toate bunătăţile câte mi-ai dat mie şi pentru împărtaşirea cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale taine. Deci mă rog Ţie, Bunule şi Iubitorule de oameni, păzeşte-mă sub acoperământul Tău şi sub umbra aripilor Tale, şi-mi dăruieşte până la suflarea cea mai de pe urmă cu cuget curat şi cu vrednicie sa mă împărtaşesc cu Sfintele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Că Tu eşti Pâinea vieţii, Izvorul sfinţirii, Dătătorul bunătăţilor şi Ţie slavă înălţam, împreună şi Părintelui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA SFANTULUI SIMEON METAFRAST
Cel ce de bunăvoie mi-ai dat mie spre hrană Trupul Tău, foc fiind, care arde pe cei nevrednici, să nu mă arzi pe mine, Făcătorul meu, ci mai vârtos intra în alcătuirea mădularelor mele şi întru toate încheieturile, în rărunchi şi în inimă şi arde spinii tuturor păcatelor mele, curăţeşte-mi sufletul, sfinţeşte-mi gândurile şi oasele, numărul deplin al celor cinci simţuri îl luminează, peste tot mă acoperă cu frică Ta, pururea mă acoperă şi mă apară şi mă pazeşte de tot lucrul şi cuvântul pierzător de suflet; curăţeşte-mă, spală-mă şi mă îndreptează, înţelepţeşte-mă şi mă luminează, arată-mă locaş numai al Duhului Tău şi să nu mai fiu lăcaş păcatului, ci Ţie, casă, prin primirea Împărtaşaniei. Ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, toată patima. Rugători aduc pentru mine pe toţi sfinţii, pe mai-mării cetelor celor fără de trup, pe Înaintemergătorul Tău, pe înţelepţii Apostoli şi cu aceştia şi pe Preacinstita şi Preacurata Maica Ta, ale caror rugăciuni primeşte-le, Milostive Hristoase al meu, şi pe mine, slujitorul Tău, fiu al luminii mă fă, că Tu Însuţi eşti, Bunule, sfinţirea şi luminarea sufletelor noastre şi ţie după cuviinţă, ca unui Dumnezeu şi Stăpân, toţi slavă Îţi înălţăm în toate zilele. Amin.

RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI
Trupul Tău cel sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viaţa de veci, şi Sângele Tău cel scump, spre iertarea păcatelor. Şi să-mi fie mie Împărtăşania aceasta spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie. Şi la înfricoşătoarea şi a doua venire a Ta, învredniceşte-mă pe mine păcătosul să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tai. Amin.

RUGĂCIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU
Preasfânta Stăpâna, Născătoare de Dumnezeu, care eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, mângâierea, acoperământul, scăparea şi bucuria mea, mulţumesc ţie, ca m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, să fiu părtaş preacuratului Trup şi scumpului Sânge al Fiului tau. Ci tu, care ai născut Lumina cea adevărată, luminează-mi ochii cei înţelegători ai inimii. Ceea ce ai născut Izvorul nemuririi, înviaza-mă pe mine, cel omorât de păcat. Ceea ce eşti Maică iubitoare de milostivire a Dumnezeului Cel milostiv, miluieşte-mă şi dă umilinţă şi zdrobire inimii mele şi smerenie gândurilor mele şi ridicare din robia cugetelor mele. Şi mă învredniceşte până la sfârşitul vieţii fără de osândă să primesc sfinţirea preacuratelor Taine, spre tămăduirea sufletului şi a trupului. Şi-mi dă Stăpână, lacrimi de pocăinţă şi de mărturisire, ca să te laud şi să te măresc pe tine în toate zilele vieţii mele, că binecuvântată şi preamărită eşti în veci. Amin.

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israil.

Sfinte Dumnezeule.. (x3), Slavă... şi acum... Amin. Tatăl nostru... Cuvine-se cu adevărat...
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Top

Rugăciuni înainte şi după masa

Masa de dimineaţă

Inainte de masă
Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea mea; pururea lauda Lui în gura mea. Ochii tuturor, Doamne spre Tine nădăjduiesc şi tu le dai lor hrana la bună vreme. Deschizi Tu mâna Ta şi saturi pe tot cel viu de bunavoinţă. Drept este Domnul în toate căile Sale. Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr.(Ps.33).
Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3). Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

După masă
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Masa de prânz

Înainte de masă
Tatăl nostru... Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3) Pentru rugăciunile...

Dupa masă
Îţi mulţumim Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, că ne-ai săturat pe noi de bunătăţile Tale cele pământesti; nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta împăratie, ci, precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându-le lor, vino şi la noi şi ne mântuieşte.
Cuvine-se cu adevărat... Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3) Pentru rugăciunile...

Masa de seară

Înainte de masă
Manca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lauda pe Domnul; iar cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului.

Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3) Pentru rugăciunile...

Dupa masă
Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, întru făpturile Tale, şi întru lucrul mâinilor Tale ne-am bucurat. Însemnatu-s-a peste noi lumina Feţei Tale, Doamne. Dat-ai veselie în inimile noastre din rodul grâului, al vinului şi al untdelemnului, al celor ce s-au înmulţit. Cu pace ne vom culca şi vom adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde ne-ai aşezat.

Cuvine-se cu adevărat...
Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3) Pentru rugăciunile...

Top

Rugăciuni la diverse trebuinte

Rugăciunea părinţilor pentru copii
Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om şi ai suflat în faţa lui suflarea de viaţă si, binecuvântându-l, ai zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, iar la Cana Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi deci naşterea de fii, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti. Umple-i pe ei de înţelepciune şi pricepere. Îndreaptă paşii lor pe căile omeniei, ale dreptăţii, ale dragostei de oameni şi ale bunei-cuviiţe. Ajută-mi a cultiva în ei bunătatea şi a-i face folositori loruşi şi obştei în mijlocul căreia trăiesc. Dă-le lor comorile cereşti ale virtuţii, care nu pier niciodată. Nu cer pentru ei, Doamne, bogăţii pământesti, ci te rog dă-le un trup sănătos şi iubitor de osteneală, precum şi suflet luminat şi râvnitor spre tot binele, ca să ajungă buni fii ai Sfântei noastre Biserici şi vrednici cetăţeni ai Patriei, ca de-a pururi să binecuvânteze numele Tău. Amin.

+++

Rugăciunile copiilor pentru părinţi
Dumnezeule, rugându-mă Ţie pentru tatal meu şi pentru mama mea, împlinesc una din cele mai sfinte datorii, pe care Tu ai pus-o asupra mea şi anume: să-i cinstesc şi să-i iubesc din tot sufletul meu şi din toată inima mea. Cea dintâi din îndatoririle mele către ei este de a mă ruga Ţie totdeauna pentru sănătatea şi bucuria lor, a mă supune şi a-i ajuta din toate puterile mele. O, Dumnezeule atotputernic, care binecuvintezi pe fii pentru părinţii lor şi adesea în dreapta Ta mânie îi pedepseşti pentru greşelile lor, primeşte umila mea mulţumită pentru binefacerile pe care le reverşi neîncetat asupra lor. Trimite-le, Preabunule, şi-n viitor binecuvântarile Tale şi le iartă lor greşelile pe care, ca nişte oameni, le vor fi făcut. Tu porunceşti să cinstesc în ei puterea Ta şi să le fiu recunoscător şi mulţumitor pentru viaţa pe care mi-ai dat-o prin ei şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au pentru mine. Ajută-mi dar să urmez poruncile Tale sfinte, sa le fiu supus, ascultător şi să nu fac nimic care să-i amarască şi să-i întristeze. Răsplăteşte-le, Preabunule, cu facerile Tale de bine pentru dragostea şi îngrijirea neadormită pe care totdeauna o au pentru mine. Apară-i de toate nenorocirile şi întristările. Dă-le viaţa lungă, fericită, liniştită şi cu bună înţelegere. Fă-i părtaşi binecuvântarii Sfinţilor Tăi. Înmulteşte-le roadele ostenelilor lor. Fă să prisosească peste ei binefacerile Tale şi să sporească întru tot binele şi întru îndestulare, ca să te binecuvântăm în toate zilele vieţii noastre. Amin.

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, care împuterniceşti florile şi verdeaţa de pe tot pământul cu căldura soarelui şi sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu Cel ce toate le-ai zidit de bunăvoia ta în cer şi pe pământ şi pe toate le păstrezi prin dragoste, revarsă Doamne, peste sufletul meu cel slab şi umilit care se închină Ţie, bunătatea şi darul Tău şi iubire şi mila peste părinţii mei şi peste toţi aceia care se ostenesc pentru mine şi care m-au ajutat vreodată cu sfatul şi bunătatea lor. Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei sa simtă din belşug mângâierile şi ajutorul cel venit de la Tine şi revarsă asupra lor prin rugăciunile şi prin dragostea mea fiasca. Îţi vorbeşte Părinte, inima mea de fiu/fiica, şi ştiu că Tu cunoşti launtrul nostru şi că nu te vei întoarce de la inima mea. Dăruieşte-mi Doamne înţelepciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri şi nici în bucurie, învăţătura Ta, cum "binecuvântările părinţilor întăresc casele fiilor" şi "cununa bătrânilor sunt fiii lor şi fala fiilor sunt părinţii lor". Pentru aceasta te rog Doamne, întăreşte-mă sa cresc înaintea feţei lor cu temerea de Tine şi cu ruşinea de oameni, pentru ca, prin curăţirea de orice rău, prin împlinirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat şi prin setea de orice virtute, viaţa mea să fie spre mântuirea mea şi a lor. Însuţi Tu Doamne, trimite din cerul Tău preaînalt, binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, şi ajută-mă să fac bucurie părinţilor mei şi să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvârşind numai ce este bun şi plăcut Ţie, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin

+++

Rugăciune pentru cei bolnavi
Atotputernicule Doamne, Tămăduitor al sufletelor şi trupurilor, care cobori pe oameni şi tot Tu îi ridici, care pedepseşti şi vindeci din nou, ai milă de (numele), pentru ca este bolnav (bolnavă). Întinde-Ţi braţul Tău tămăduitor, şi vindecă pe el (ea), şi ridică-l(o) din patul de suferinţă. Goneşte duhul de slăbiciune din el (ea) şi îndepărtează de la el (ea) durerea, rănile, febra şi slăbiciunile. Dacă are păcate şi greşeli, iartă-i-le, din dragostea Ta pentru oameni. Dumnezeule ai milă de ceea ce a creat mâna Ta, întru Iisus Hristos, împreună cu Care eşti binecuvântat şi cu Bunul şi de viaţă datatorul Tău Duh, acum şi în vecii vecilor. Amin.

+++

Rugăciunea celor care vor să se căsătorească
Doamne, Dumnezeule al milostivirilor şi a toată bunătatea, care plineşti cererile celor care Te cheamă cu credinţă, ascultă şi nevrednica noastră rugăciune. Tu vezi că vrem să ne unim vieţile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre şi ştii dacă este bună sau este rea.
Dacă este bineplacut Ţie să luam asupra noastră crucea căsătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmaşul ne necăjeşte. Ajută-ne, Doamne, că la Tine este nădejdea noastră. Dăruieşte-ne pace, dăruieşte-ne linişte şi sănătate sufletească şi trupească. Fereşte-ne de noroiul desfrâului, fereşte-ne de căderea în poftele trupeşti. Luminează-ne minţile ca să nu fie întunecate de vrăjmaş. Curăţeşte-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. întăreşte-ne sa mergem pe calea cea îngustă, ocrotiţi de Preacurata Ta Maică şi de soborul tuturor sfinţilor. Să avem o familie în care sa străluceasca făclia credinţei şi a virtuţilor, şi pruncii noştri să fie călăuziţi aşa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale.
Iar dacă Tu ştii că din anumite pricini ne este mai de folos să părăsim vrerea noastră şi să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne sa înţelegem aceasta şi sa părăsim voia noastră fără a fi cuprinşi de tulburare sau de deznădejde.
Înaintea Ta, Doamne, sunt vieţile noastre. Rânduieşte cu ele precum ştii ca este mai bine pentru noi. Ca văzând grija Ta sa îţi mulţumim şi să Te lăudam până la sfârşitul zilelor noastre. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă îţi înălţam, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

+++

Rugăciunea sotilor unul pentru altul
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai învăţat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arată vrednici de mila Ta, caută cu îndurare şi pazeşte pe soţul meu (soţia mea), pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) şi a petrece împreună până la moarte. Dăruieşte sănătate şi deplina înţelepciune, să-şi poată împlini datoriile sale după voia şi poruncile Tale. Fereşte-l (-o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-l (-o) în dreapta credinţă şi în dragoste desăvârşita, ca să lucrăm împreună faptele bune şi să tocmim viaţa noastră după Sfintele Tale aşezări şi porunci. Că a Ta este stăpânirea şi puterea în veci. Amin.

+++

Rugăciune înainte de calatorie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti calea, adevărul şi viaţa, şi ai călătorit împreună cu sluga Ta Iosif, precum şi cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, Însuţi, Stăpâne, călătoreşte şi cu mine robul Tău, binecuvântându-mi drumul. Trimite-mi şi mie înger păzitor ca lui Tobie, ca să-mi fie povăţuitor şi păzitor şi să mă ferească nevătămat de toată reaua întâmplare. Şi, astfel, cu pace, sănătate şi bună sporire să mă întorc întru ale mele şi toată viaţa mea să proslăvesc preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

+++

Rugăciuni la începutul lucrului
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule, Unule-Nascut al Tatălui celui fără de început, Tu eşti cel ce prin gura proorocului Tău David ai zis: ieşi-va omul la lucrul şi la lucrarea sa până seara. Tu ai zis şi prin gura fericitului Pavel Apostolul: cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mânânce. Şi iarăşi Tu ai zis cu preacurată gura Ta: fără de mine nu puteţi face nimic. Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul şi din toată inima dumnezeieştile Tale cuvinte şi cu umilinţă alerg la bunătatea Ta: ajută-mi mie, păcătosului, cu darul Tău, să săvârşesc lucrul ce încep acum: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Psalmul 69: Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte. Doamne să-mi ajuţi mie grabeşte. Să se ruşineze şi să se infrunte cei ce caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: Bine, bine! Să se bucure şi să se veseleasca de tine toţi cei ce te caută pe Tine, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: Marit fie Domnul! Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă! Ajutorul şi izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zabovi!

+++

Rugăciune după sfârşitul lucrului
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău. Te slăvesc şi Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine,- şi iarasi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi daruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea faţă de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte. Şi mă învredniceşte în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire sa-Ţi aduc şi să graiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

+++

Rugăciune pentru împăcarea cu vrăjmaşi
Doamne, învaţă-mă sa-Ţi cunosc mărirea şi bunătatea. Dă-mi inimă curată şi lesne iertătoare şi căinţă pentru supărările ce-am făcut altora. Fă să am dragoste creştinească şi să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, facând porunca Ta. Ma făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău,- pe cel ce mă blesteamă, îl voi binecuvânta. De va flămânzi vrăjmaşul, îi voi da pâine,- iar de va înseta, îl voi adăpa. De va cădea, îl voi ridica şi de se va rătăci, îl voi povăţui. Doamne, eu nu sunt decât om neputincios. De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmaşii mei şi întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferintele şi neodihna ce-mi vin de la ei şi ne împacă pe noi. Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să vieţuim pe pământ cu pace, cu bucurie, şi să-i zicem în unire, cu faţa senină şi cu inima curată> "Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". Ca Ţie se cuvine slava, cinstea şi închinarea în veci. Amin.

Doamne, miluieşte pe cei ce mă urasc, se sfădesc cu mine şi mă ocărăsc, asemenea şi pe cei ce mă grăiesc de rău, ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru mine, necuratul, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Ci-i sfinteşte pe dânsii cu mila Ta, şi-i acoperă de bunătatea Ta, Preabunule Stăpâne. Amin.

+++

Rugăciune pentru binefăcătorul tău
Dumnezeule al dragostei, Ţie sunt dator a-Ţi mulţumi pentru dulcele simţământ al dragostei şi ocrotirii, de care mă bucur. O, Cel ce eşti izvorul tuturor bunătăţilor, revarsă binecuvântarea şi binefacerile Tale peste acela pe care inima mea îl cinsteşte şi îl iubeste, peste robul Tău (numele). Apără-l de toate primejdiile ce bântuie viaţa muritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lui întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor şi ai suferinţelor din viaţa lui. Umple inima lui de bucuria mântuirii Tale, povăţuieşte-i paşii pe căi drepte, în scopul mântuirii şi al fericirii. Nu lăsa ca apăsătoarele suferinţe să-i înnoureze fruntea şi să-i amărască inima. Nenorocirile lui să nu facă a i se cobori lacrimi în ochi, inima lui să nu fie jertfa întristărilor. Fă ca fiecare din zilele lui sa fie o frumoasă zi de primăvară, viaţa lui să se asemene unui rău limpede şi lin, ce curge prin grădini înverzite şi pline de flori. Iar dacă va fi ameninţat de nenorocire, fii apărătorul şi ocrotitorul lui, precum el este apărătorul meu. Ori în ce parte va merge sau se va afla, umbreşte-l cu bunătatea şi apărarea Ta. Dă-i, Dumnezeul meu, toate plăcerile şi toate bucuriile iertate muritorilor care păzesc poruncile Tale şi fac bine aproapelui lor. îngerul Tău cel bun să-l însoţească şi să-l păzească în toate zilele lui şi, după o viaţa lungă, plină de binefaceri şi fapte bune, să se învrednicească a dobândi bunătăţile Tale cele fără de sfârşit, gătite tuturor celor ce lucrează virtutea. Amin.

+++

Rugăciune pentru frati şi surori
Doamne, Ţie mă rog, ţine pe fraţii mei (fratele meu) şi surorile mele (sora mea), dându-le lor sănătate, viaţa lungă şi darul Tău cel sfânt, ca să umble în căile Tale şi să faca cele ce sunt după voia Ta cea sfânta. Dă-ne, Doamne, de acum până la capătul vieţii, să ne iubim şi să ne cinstim unii pe alţii,- căci ce este mai bun şi mai frumos decât a vieţui fraţii împreună! Aşa, Doamne, ascultă rugăciunea noastră şi milostiv fii nouă, că bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire înălţam: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

+++

Rugăciuni de mulţumire
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte. Şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire sa-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

+++

Rugăciuni pentru cei adormiţi
Pomeneşte, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, părinţi şi frati ai noştri şi pe toţi cei care întru creştinătate şi credinţă s-au săvârşit, şi le iartă lor toate greşelile pe care cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul le-au săvârşit şi-i aşează pe ei în locuri luminoase, în locuri cu verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea, unde cercetarea feţei Tale veseleşte pe toţi cei din veac Sfinţii Tai. Dăruieşte-le lor şi nouă împărăţia Ta şi impărtaşirea bunătăţilor Tale celor negrăite şi veşnice şi desfătarea vieţii Tale celei nesfârşite şi fericite. Că Tu eşti viaţa şi Învierea şi odihna robilor Tăi adormiţi, Hristoase, Dumnezeul nostru şi Ţie mărire, înălţam cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.
Cu Sfinţii odihneşte Hristoase, sufletele robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare, ci viaţa fără de sfârşit.

Top

Alte rugăciuni

Rugăciunea de dimineaţă (Pr. Arsenie Boca)
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua sa mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele sa nu mă întunece, căci iată păcatuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălaşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiti şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre.
Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie!
Amin.
+++
Rugăciunea pentru părintele duhovnic (a Cuviosului Sofronie Saharov)
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânatul şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul Tău duhovnicul meu (Numele) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa precum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc. Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare, ca să pun început bun de pocăinţă, eu oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boală şi de toată întinăciunea trupească şi de slăbiciunea firii celei căzute. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele. Sporeşte-i înţelepciunea, îndelungă-răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfânta care pogoara de la Tine, Împăratul Luminilor. Bine-sporeşte în el Doamne şi daruieşte-l sănătos, îndelungăt în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Amin (metanie).

Împărate Ceresc Mângâietorule, deschide stavila cerului şi plouă peste duhovnicul meu (Numele) belşug de har şi bogată milă. Pogoară-te asupra lui, odihneşte-te în el pururi şi revarsă peste el mulţimea îndurărilor Tale. Amin. (metanie)

Maica Domnului, acoperă cu atotputernicul tău Acoperământ pe robul tau, duhovnicul meu, (Numele) şi roagă-te Bunului Dumnezeu să-l miluiasca pentru rugăciunile tale. Izbăveşte-l de toată ispita trupească şi sufletească, curăţeşte-l, tămăduieşte-l, întăreşte-l şi sănătate deplină dăruieşte-i. Amin (metanie).

Cuvioase Părinte Siluane roagă-te Domnului să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (Numele) pentru rugăciunile tale. (metanie).

Cuvioase Arsenie cel Mare roagă-te Domnului să miluiască şi să mântuiasca pe duhovnicul meu (Numele) pentru rugăciunile tale. (metanie).

Cele nouă puteri cereşti, Sfinţi români, Mucenici şi Muceniţe, Cuviosi şi Cuvioase, rugaţi-vă Domnului să mântuiască şi să miluiască pe duhovnicul meu (Numele) pentru rugăciunile voastre (metanie). Amin.

+++

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului
Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru. Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate. Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat. De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.
+++

Romanian Orthodox Church "Sts Cyprian & Justina" Milton Keynes 2021 | Cookies policy