Rugăciuni înainte și după masă
Masa de dimineaţă
Inainte de masă
Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea mea; pururea lauda Lui în gura mea. Ochii tuturor, Doamne spre Tine nădăjduiesc şi tu le dai lor hrana la bună vreme. Deschizi Tu mâna Ta şi saturi pe tot cel viu de bunavoinţă. Drept este Domnul în toate căile Sale. Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr.(Ps.33).
Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3). Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
După masă
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Masa de prânz
Înainte de masă
Tatăl nostru... Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3) Pentru rugăciunile...
Dupa masă
Îţi mulţumim Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, că ne-ai săturat pe noi de bunătăţile Tale cele pământesti; nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta împăratie, ci, precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându-le lor, vino şi la noi şi ne mântuieşte.
Cuvine-se cu adevărat... Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3) Pentru rugăciunile...
Masa de seară
Înainte de masă
Manca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lauda pe Domnul; iar cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului.
Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3) Pentru rugăciunile...
Dupa masă
Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, întru făpturile Tale, şi întru lucrul mâinilor Tale ne-am bucurat. Însemnatu-s-a peste noi lumina Feţei Tale, Doamne. Dat-ai veselie în inimile noastre din rodul grâului, al vinului şi al untdelemnului, al celor ce s-au înmulţit. Cu pace ne vom culca şi vom adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde ne-ai aşezat.
Cuvine-se cu adevărat...
Slavă... şi acum... Amin. Doamne miluieşte (x3) Pentru rugăciunile...
Adresa
All Saints Church, Church Street, Bow Brickhill, Milton Keynes, MK17 9LQ
Contact
Preot Paroh: Pr Dr Ciprian Burca
Telefon: ø7476 888ø36
Email: orthodoxromk[at]gmail[dot]com
© 2025 Parohia Ortodoxă Română "Sf Ciprian și Iustina", Milton Keynes, UK.